Un șofer le-a cerut ajutorul polițiștilor de la Rutieră pentru a ajunge mai repede la un spital din Pitești cu o persoană bolnavă. Cum au reacționat agenții

Un șofer le-a cerut ajutorul polițiștilor de la Rutieră pentru a ajunge mai repede la un spital din Pitești cu o persoană bolnavă. Cum au reacționat agenții
Publicat: 31/01/2020, 09:52

Un șofer a cerut ajutorul polițiștilor de rutieră care se aflau în patrulare într-o intersecție din Ștefănești. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că avea nevoie să ajungă cu ruda la spital cât mai repede.

Polițiștii au sesizat că în mașină se afla o femeie cu stare vizibilă de rău și i-au spus șoferului să-i urmeze. Au deschis calea mașinii și au condus în fața șoferului până la o unitate medicală din Pitești. Mai mult, polițiștii au sunat la unitatea de primiri urgențe și au anunțat că pe drum este o pacientă în stare gravă, potrivit cars.ro.

„La spital, polițiștii, ajutați de personalul medical, au preluat persoana din autoturism și au transportat-o până în camera de gardă, aceasta fiind în stare de semiconștiență. Îi felicităm pe colegii noștri pentru prezența de spirit”, a precizat IPJ Arges.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
×